În casă

Unul dintre ei,

dintre cei după care închideam ușa ușor, în timp ce le ștergeam cu privirea urmele pașilor de pe cimentul din hol,

dintre cei care se întorceau în ușa blocului și-mi zâmbeau cu ochii lucioși și injectați:

- “Ai grijă de tine. Și…știi tu”,

iar eu dădeam din cap, zâmbeam împăcată că da și știam că pielea mea o să mai miroasă așa în anotimpul viitor, la anul sau niciodată;

unul dintre ei mi-a spus într-o noapte,  mai demult, că dă mereu telefon acasă, cu o oră înainte să ajungă: “Nu se știe niciodată, și ca să evit momentele penibile…”

Am râs. Mi s-a părut o  tâmpenie înțeleaptă.

În seara asta patru oameni din jurul meu au sunat acasă, să spună că vin: “Că doar așa se face, să n-avem surprize”.

“Nu, dragule, am mâncat. Te rog doar să faci cald, aici a fost cam frig.”

Avantaj eu: nu consum minute inutil, cu conversații frivole, nu încurc programul nimănui, nu trebuie să-mi gătească nimeni, sunt independentă – ce dacă îngheț? Nu stau cu grijă, nimicul e safe…

Mi s-a făcut frig și mă uitam la telefon ca proasta. Eu n-am pe cine s-anunț. Pe mine m-a așteptat o andivă pe jumătate stricată, o centrală oprită de vineri dimineață și o cămăruță cu un vag ecou.

Pentru că eu mă întorc mereu în casă, nu acasă.