Se pare că nu se poate să trăiesc cu tine. Și nu pot să trăiesc nici fără tine, și nici nu vreau. Chiar dac-aș vrea, oricum n-aș putea. Câteodată am senzația că te-ai ascuns în colțișoare pe care nici eu nu mi le știu și, de-acolo, îmi zâmbești și mă îmbrățișezi pe furiș; alte dăți simt că mi te-ai infiltrat în vene și curgi prin mine încontinuu. Uneori curgi lin, aluneci și mă mângâi pe dinăuntru și mi-e mai mult decât bine. Alte dăți mă zgârii ușor, îmi muști carnea pe dinăuntru și nu mă lași să dorm.
Ador omniprezența “în”-ului, detest imposibilitatea “cu”-ului. Capcană înnebunitoare.
Sunt, visez...
