Încă

Mă țineai între gene,

iar eu nu știam

cum să mă-ntind,

cum să mă lungesc,

să mă contorsionez,

ca aerul care ți-a trecut prin plămâni

să mă mângâie

pe pleoape

sau pe urechi

sau pe oriunde.

Îmi picura sânge de pe buze și din pori,

iar tu alunecai

ca o prișniță

și te așterneai

peste sufletul meu.

Mi-e bine și fără tine, dar port încă

pe gât și pe puful dinspre ceafă

respirația ta, ca pe cel mai ciudat

și fragil pandantiv.