Somn

Habar n-am de ce-am dormit atât de bine. Dacă mi-aș aminti ce-am visat, aș zice că probabil și-au băgat coada căluții de mare. Sau valurile, cu convulsiile lor albe care porneau de departe, iar când se apropiau de nisip, îmi explodau în ochi cu un dans drăcesc de stropi care zâmbeau și mă mușcau de piele.  Zâmbeam  și eu mușcăturilor sărate și deschideam ochii pentru următoarele, și tot așa. Când am obosit, m-am întors cu fața la cer – se așternuse ca o pătură adâncă presărată cu firimituri de soare care ațipiseră și stăteau să cadă în mare. Miroseam algele și mă minunam de grațiosul lor balet verde asurzitor. Aproape că mă-nveleam cu valurile care se târau pe furiș până la câțiva centimetri de mine și mi-era dor de ceva ce n-am întâlnit încă și n-o să știu să uit vreodată.